joi, 15 iunie 2023
TEIUL GONFLABIL
„În cultura lumii, locuim eminescian”, spune profesorul de limba română Costel Zăgan, iar poetul Mihai Robea ne atenționează că „vom exista atâta timp cât îl vom apăra pe Eminescu”, subliniind esențial necesitatea raportării noastre identitare și la dimensiunea Eminescu. În această dimensiune este cuprinsă și relația marelui poet cu Ortodoxia, cu Biserica, contestându-i-se nejust sau, dimpotrivă, exagerându-i-se deseori legătura, preocuparea pentru religie, pentru credința ortodoxă. Dincolo de toate aceste opinii, până la urmă firești când discutăm de un geniu, strălucește imperial adevărul: Eminescu și familia lui au trăit credința ortodoxă.
FRECVENȚĂ EMINESCIANĂ
CU DRAGOSTE DESPRE EMINESCU ȘI COPII
Oameni buni profesorii nu-s nici dușmanii
nici bonele copiilor profesorii sunt frații
mai mari sau mai mici nu are nicio relevanță
menirea lor
e să vă conduc odraslele
în
viitor
bineînțeles că există și hopuri
și
goluri de aer
sau
de
cunoștințe și deprinderi
însă
în afara morții
nimic nu-i irevocabil
așa că nu mai fiți triști
și
nu mai priviți cu mânie sau milă
în urma dascălilor
religia lor a fost și va fi învățătura
dar numai Eminescu
ne vorbește
cu luceferi și doine
gratuit
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
FERICIȚI CEI SĂRACI CU FERICIREA
Poftim cine-și asumă riscul de-a fi trist acum când toamna pare singura șansă ăla eu ăla eu ăla eu de exemplu tu cel ca un măr înflorit ce ...

-
Poftim cine-și asumă riscul de-a fi trist acum când toamna pare singura șansă ăla eu ăla eu ăla eu de exemplu tu cel ca un măr înflorit ce ...
-
EMINESCU, POLITOLOG CONTEMPORAN: Nu se poate semăna făină, ci numai grâu, din care... : Nu se poate semăna făină, ci numai grâu, din care ...
-
În zădar în colbul școlii, Prin autori mâncați de molii, Cauți urma frumuseții Și îndemnurile vieții, Și pe foile lor unse Cauți taine nepă...