EMINESCU ÎMI ZICE

Dacă vrei înaintează

dacă nu scrie pe loc

viața este doar o oază

într-un pustiu de noroc

Costel Zăgan

 

MIHAI EMINESCU

 *** Sucul învietor al gândirii e patima.

E vorba numai ca această patimă să aibă un obiect nobil, desigur că cel mai nobil e adevărul.

NE ÎNARMĂM CU EMINESCU

 Eminescu armă nucleară

versul o explozie în lanț

 un singur dor avem la țară

fără politică numai danț

Hora o explozie în lanț

hai să dăm mână cu mână

e mașina timpului în șanț

Doamne poate să rămână

Hai să dăm mână cu mână

un singur dor avem în țară

stârpind prostia cea română

Eminescu armă nucleară 

Poezia o explozie în lanț

versul ăsta făr-un sfanț

COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME, 2008

TEIUL GONFLABIL

O să vă trezesc cu versul

pe pământ eu nu încap

și mă joc de-a Eminescu

cu tăcerile din cap

Pe pământ eu nu încap

și-s rănit de poezie

de toate se-alege praf

tăceri mai rămân o mie

Sunt rănit de poezie

și mă joc de-a Eminescu

cât oi fi fir-ar să fie

o să vă trezesc cu versul

Pe pământ eu nu încap

numai cu teiul sub cap

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

 „În cultura lumii, locuim eminescian”, spune profesorul de limba română Costel Zăgan, iar poetul Mihai Robea ne atenționează că „vom exista atâta timp cât îl vom apăra pe Eminescu”, subliniind esențial necesitatea raportării noastre identitare și la dimensiunea Eminescu. În această dimensiune este cuprinsă și relația marelui poet cu Ortodoxia, cu Biserica, contestându-i-se nejust sau, dimpotrivă, exagerându-i-se deseori legătura, preocuparea pentru religie, pentru credința ortodoxă. Dincolo de toate aceste opinii, până la urmă firești când discutăm de un geniu, strălucește imperial adevărul: Eminescu și familia lui au trăit credința ortodoxă.

POETUL NAȚIONAL

 Poetul național;

Prooroc bătut cu pietre

De poporul său-

Bea și el vinul cetății

Când politicienilor le merge bine;

Se umflă de fiere pe cruce

Când se-ncurcă firele diplomatice...

E vorba că poetul poate-nnebuni

Din generație-n generație:

Surpându-se,

Îi crește părul pletelor

Din ce în ce mai albe,

Ca o mantie, ca o trenă;

Și altceva decât aceste plete lungi-

De parcă-ar fi un astronom

Cu fața dublă cu capul răsucit,

Zeu însuși, altceva nu mai are.

Trece prin lume un nebun;

Cu ochii cei obișnuiți

Trage viața la răspundere;

Și are-o față-ntoarsă-n urmă-

Icoana lui de vraci bolnav

E o dovadă că așteaptă steaua

Națiunii.

Citește cu ochiul lui din ceafă,

Cel ploios și-nchis, pe care s-a răcit

Lacrima, peste sâmburul de foc

Din ere zoologice.

Acel ghem de nervi și de celule

Inteligente și de sine-

Colonie de oglinzi forfotitoare,

Roi de-un fel de microorganisme

Care simt, cunosc și-anunță

Lumea ce se bănuiește numai

La distanța dintre stele.

Ochiul metabolic și atavic,

Ce se uită înapoi,

Ochiul din ceafă-

De aceea au poeții plete;

Cântăreții arși pe chitară

Bătând poliția c-o floare albă,

Tot de-aceea au plete-

S-acopere văzul din ceafă.

Poetul este ochiul însuși, ancestral,

Cețosul, răcitul, animalicul

Ochi din ceafă, al națiunii:

Ce vede el nu-i o părere,

El prevede-adică zărește

Cu mii de ani înainte

Și plânge viitorul

Dinspre trecut.

Poetul național-ochiul

Atavic al poporului.

ION GHEORGHE, ELEGII POLITICE, 1980  

173 de ani de la nașterea marelui nostru poet, Mihai Eminescu, a prilejuit momente deosebite la Școala Gimnazială Georgiu Popa din Câmpani. Astfel, în perioada 12-16 ianuarie 2023, elevii gimnaziști ai școlii au participat la o serie de activități inedite, sub egida Eminescu – poetul nepereche.

Pentru început, în prima zi, elevii au recitat poezii din repertoriul eminescian, au vizionat animația poemului Luceafărul cu traducere în limba franceză și au realizat desene și colaje pe fundal muzical.

Vineri, elevii au participat la cercul de lectură cu tradiție în școala noastră Slova de foc, unde, pe lângă recitarea de poezii și descifrarea unor teme și motive literare, elevii participanți s-au delectat cu audiție muzicală de excepție din partea colegilor din clasa a VI-a, Groza Bianca la vioară și Popa Ruben la chitară, interpretând melodii din repertoriul eminescian.

Luni, elevii s-au bucurat de un bogat program artistic ce a constat în recitări de poezii și audiție de melodii din repertoriul eminescian – Boldor Lois din clasa a V-a a recitat poezia Ce te legeni?…, Butișcă David din clasa a V-a a recitat poezia De ce nu-mi vii?, Pantea Maria din clasa a VIII-a a recitat poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?. Blaga Maria, Boldor Sara și Pantea Maria din clasa a VIII-a, l-au omagiat pe marele poet prin poeziile dedicate lui, O zi cât o poezie de Costel Zăgan și Trebuiau să poarte un nume de Marin Sorescu.

Mai apoi, Groza Bianca din clasa a VI-a a interpretat la vioară melodia Sara pe deal, elevul Popa Ruben din aceeași clasă a interpretat la chitară melodia Mai am un singur dor, iar elevele Blaga Maria și Boldor Sara au interpretat tot la chitară melodia Pe lângă plopii fără soț.

În continuare li s-a prezentat elevilor un video despre viața și opera lui Mihai Eminescu, iar la final, câte doi reprezentanți din fiecare clasă s-au confruntat într-un concurs de cultură generală din viața și opera marelui poet național pe platforma educatieinteractiva.md. Aici elevii au avut de răspuns la întrebări cu ajutorul jocului Vrei să fii miliardar? și au avut de completat versuri din repertoriul eminescian la jocul Text lacunar, devenind astfel, mai bogați, dar nu pe parte financiară, ci în cunoștințe de valoare pentru creșterea lor educațională.

În final, toți elevii participanți au fost răsplătiți pentru strădaniile lor cu diplome și premii, de care s-au bucurat.

Concluzionând întreaga activitate, putem afirma și noi, precum Arghezi odinioară:

Păşiţi încet cu grijă tăcută, feţii mei,

Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,

Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr

Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr.  (Tudor Arghezi)

prof. ALEXANDRA BOLDOR,

Școala Gimnazială Georgiu Popa, Câmpani

Sursă imagini: fototeca personală Alexandra Boldor

Advertisements

REPORT THIS ADPRIVACY

SHARE THIS:

• Click to Press This! (Opens in new window)
• Click to share on Twitter (Opens in new window)
• Click to share on Facebook (Opens in new window)
• Click to share on WhatsApp (Opens in new window)
• More

RELATED

Festivalul toamnei la Școala Georgiu Popa – CâmpaniOctober 26, 2022In "Proiecte"

O nouă pagină din Festivalul anotimpurilorDecember 22, 2022In "Știri"

INACTUALITĂȚI

Horia-Roman Patapievici

  · 

În 2002 am publicat în revista Flacăra (nr. 1-2, 2002, p. 86) un text intitulat „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale“. Fusesem întrebat de George Arion ce cred despre Anul Caragiale, care tocmai debutase: m-am gîndit să fac, în oglinda entuziasmului unanim pentru Caragiale, bilanțul anului Eminescu, care fusese deja, festivistic marcat și ratat, în 2000. Reluînd idei pe care le exprimasem într-un interviu din România liberă în ianuarie 2000 („Ce ar trebui făcut în anul Eminescu ca poetul să nu fie nici minimalizat, nici fals lăudat?“), mi-am conceput articolul ca pe o elegie. Elegia era inspirată de constatarea că în epoca noastră postmodernă, dispusă să încurajeze în special relativismul celor cu talent modest și aspirațiile înghesuite ale artiștilor care fac cu ochiul culturii de masă, geniul celor care s-au măsurat în trecut cu absolutul era condamnat să intre în inactualitate. Eminescu avusese un astfel de geniu, iar constatarea incapacității lumii noastre postmoderne de a-l mai cuprinde mă făcea melancolic. Cum demonstrează textul publicat atunci în Flacăra, pe care îl reproduc acum mai jos, deplîngeam căderea lui Eminescu în inactualitate – și o puneam pe seama lipsei noastre de curaj: curajul de a fiinactuali în raport cu módele culturale ale unei lumi față de care nu știm să avem decît o singură atitudine, de imitație. Cînd lumea e bună, imitația binelui e bună; dar cînd lumea pe care o imităm e în eroare? (Horia-Roman Patapievici)

Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale (revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86)

Cred că la acest început de an Caragiale (1852-2002), încă înainte de a cădea iar în euforia actualității ’lumii lui Caragiale’, ar fi momentul să facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Dacă e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare națională va fi confirmată la o sută cincizeci de ani de la naștere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, într-o țară a tuturor batjocurilor), ce s-a văzut în ‘anul Eminescu’ e că Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, instituțional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil înțepenit i-a caracterizat pe toți admiratorii săi care au produs texte, luări de poziție ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversări care, mă tem, s-a transformat într-o comemorare.

Hotărât lucru, la o suta cincizeci de ani de la naștere, Eminescu nu mai e la modă. Pentru că a devenit inactual? Să fie vorba de faptul că la noi eternitatea aparține numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia stârnesc deopotrivă nerăbdarea și plictisul? Ar fi explicația ‘simpatică’. Cum ar veni, Caragiale ramâne mereu actual pentru că suntem un popor vesel, bârfitor, derizoriu și flecar, în timp ce steaua lui Eminescu e condamnată să pălească, deoarece, vorba lui Maiorescu, ‘celula nu rezistă’ – nici tensiunii metafizice, nici încordării ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios și nici disciplinei instituționale. Ma tem însă că explicația veritabilă este alta.

Eminescu nu mai e la modă deoarece nu mai ‘dă bine’. Explicația nu e nici abisală, nici etnopsihologică, ci banal sociologică. Dacă ne gândim că doar cu 20 de ani în urmă Eminescu mai era încă “omul deplin al culturii române” – acum, noțiunile înseși de ‘deplin’ și de ‘cultură’ au devenit suspecte din punct de vedere politic –, înțelegem amploarea prăbușirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei. În timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am început să ne jenăm. Răsturnarea față de perioada interbelică e completă. Pe atunci, Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi, Eminescu a devenit suspect, Caragiale este în mod eminent recept. Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit ‘politic corect’, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ‘țările progresiste’ a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e ‘politic incorect’.

Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet național, Eminescu nu mai poate supraviețui, deoarece noi ieșim azi din zodia naționalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluția sociologică din învățământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioși care fac alergie la auzul cuvântului canon și manifestă tendința să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiție. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresiști. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilității sale fara a trebui să pună totul între ghilimele, adica fără a face cu ochiul, fara a-și cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se știe, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentința ‘ești învechit’. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu dorește decât să scape de tot ce este ‘învechit’ – adică sa fie progresistă.

Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-și faca un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara.

Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca și ieri, se dovedește a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu își permite să nu fie în pas cu modele. (Horia-Roman Patapievici)

Activ

Adrian Alui Gheorghe

13m  · 

Adevăruri fără de rest: ”Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca și ieri, se dovedește a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu își permite să nu fie în pas cu modele.”

All reaction