*** Literatura contemporană are și astăzi rapsozii ei, numai că imaginile fundamentale nu aparțin doar vorbelor spuse, ci se recompun cu vorbele scrise.
Încadrarea spectaculoasă a unui fenomen Eminescu drept poet național, odată cu anul 1941, prin Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G.Călinescu, presupune o intrare treptată a operei lui Eminescu în ansamblul inepuizabil al unui tezaur general.
Chiar dacă intimismul imaginativ, melancolic a lui Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, concupiscent-grațios sau accentele incantatorii din Dan Laurențiu ori melancolia lui Mircea Ivănescu și Daniel Turcea par a fi uitate, stihurile unor artizani ca Teodor Pâcă, Tudor George ori Romulus Vulpescu arată existența unei pătimiri întru vorbele spectaculosului erotic cu mutații fundamentale moderne.
Interpretarea existențială a lui Nichita Stănescu și aceea a grupului optzecist pe linia cotidianului pot fi asimilate într-o voce deosebită cu o ecuație ușor delirantă în hiper-sonetele lui Costel Zăgan.
NOEMI BOMHER
.jpg)