EMINESCU ÎMI ZICE

Dacă vrei înaintează

dacă nu scrie pe loc

viața este doar o oază

într-un pustiu de noroc

Costel Zăgan

 

EU ȘI ARTA

***Arta este arma muzelor.

Costel Zăgan, Antologia aforismului românesc contemporan, 2016

 

MIHAI EMINESCU

 *** Sucul învietor al gândirii e patima.

E vorba numai ca această patimă să aibă un obiect nobil, desigur că cel mai nobil e adevărul.

DIALOGUL DRAGOSTEI CU MAREA

 În numele lui Eminescu

dimineața m-am trezit

luat apoi cu prea firescul

m-am visat la nesfârșit

Dimineața m-am trezit

nu cu versuri doar cafea

restul este strict oprit

cât din cer cade o stea 

Nu cu versuri doar cafea

luat din nou cu nefirescul

printre-a vrea și a putea

în numele lui Eminescu

Dimineața m-am trezit

poem pe muchie de cuțit

COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II

CU EMINESCU

 În bibliotecă mă simt acasă

în bibliotecă mă simt în lume

aici doar cerul nu m-apasă

iar tăcerea-mi zice pe nume

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

FERICIȚI CEI SĂRACI CU FERICIREA

 Poftim

cine-și asumă

riscul de-a fi trist

acum

când

toamna pare singura șansă

ăla eu

ăla

eu

ăla eu

de exemplu

tu cel ca un măr înflorit

ce

tristețe ne propui

pentru

azi

COSTEL ZĂGAN, POEME INFRACȚIONALE, EDITURA DRACOS, BOTOȘANI, 1995

HIPER-PREFAȚĂ-CEZEISME (COSTEL ZĂGAN), 2008

 *** Literatura contemporană are și astăzi rapsozii ei, numai că imaginile fundamentale nu aparțin doar vorbelor spuse, ci se recompun cu vorbele scrise.

        Încadrarea spectaculoasă a unui fenomen Eminescu drept poet național, odată cu anul 1941, prin Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G.Călinescu, presupune o intrare treptată a operei lui Eminescu în ansamblul inepuizabil al unui tezaur general.

       Chiar dacă intimismul imaginativ, melancolic a lui Cezar Ivănescu, Emil Brumaru, concupiscent-grațios sau accentele incantatorii din Dan Laurențiu ori melancolia lui Mircea Ivănescu și Daniel Turcea par a fi uitate, stihurile unor artizani ca Teodor Pâcă, Tudor George ori Romulus Vulpescu arată existența unei pătimiri întru vorbele spectaculosului erotic cu mutații fundamentale moderne.

      Interpretarea existențială a lui Nichita Stănescu și aceea a grupului optzecist pe linia cotidianului pot fi asimilate într-o voce deosebită cu o ecuație ușor delirantă în hiper-sonetele lui Costel Zăgan.

                      NOEMI BOMHER

NE ÎNARMĂM CU EMINESCU

 Eminescu armă nucleară

versul o explozie în lanț

 un singur dor avem la țară

fără politică numai danț

Hora o explozie în lanț

hai să dăm mână cu mână

e mașina timpului în șanț

Doamne poate să rămână

Hai să dăm mână cu mână

un singur dor avem în țară

stârpind prostia cea română

Eminescu armă nucleară 

Poezia o explozie în lanț

versul ăsta făr-un sfanț

COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME, 2008

EREZIA DE-A FI EMINESCU

Doar atât să existăm eminescian

căci unde-ajunge nu-i hotar

nici ochi spre a cunoaște

și vremea-ncearcă în zadar

din goluri a se naște

vreme trece vreme vine

în prezent le-avem pe toate

dar de-a lor zădărnicie

tu te-ntreabă și socoate

pot să mai reînviu luminos

din el ca Pasărea Phoenix

o nu credeam să-nvăț a muri

vreodată codrule codruțule

numai cuvintele limbii române

tac despre mine

restu-s somnoroase păsărele

Doamne ca să pot să mă trezesc odată

pe mine mie redă-mă

doar atât

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

Toate reacţi

TIC-TACUL ÎNGERULUI: DESPRE EMINESCU

TIC-TACUL ÎNGERULUI: DESPRE EMINESCU:  Despre Eminescu numai poezia ar mai putea spune altceva dar și poezia tace-n metru antic Costel Zăgan

GOLGOTA CUVÂNTULUI

Doamne Iisuse al limbii române

iartă-mă că-ți răstignesc cuvântul

viața trece numai visul Tău rămâne

îl păstrez în mine răstignindu-l

Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul

este trup din trupul Tău preasfânt

de-l rostesc se-nfiorează gândul

fără Tine nu există niciun gând

Este trup din trupul Tău preasfânt

viața trece visul însă mai rămâne

niciodată azi și mâine și oricând

Doamne Iisuse al limbii române

Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul

îi dau viața-n mine răstignindu-l

COSTEL ZĂGAN, PORNI LUCEAFĂRUL, 1995, PREMIUL ASOCIAȚIEI SCRIITORILOR DIN MOLDOVA-IAȘI

INFINITUL DINTRE 1866 ȘI 1883

 *** Doar în 17 ani, , EMINESCU A SCRIS:

- 800 de pagini de poezie

- 400 de pagini de proză și tot atâtea de teatru

- cca. 1600 de pagini de jurnalistică.

TOTAL: 3200 DE PAGINI

REST: GENIU

EMINESCU, POLITOLOG CONTEMPORAN: Nu se poate semăna făină, ci numai grâu, din care...

EMINESCU, POLITOLOG CONTEMPORAN:  Nu se poate semăna făină, ci numai grâu, din care...:  Nu se poate semăna făină, ci numai grâu, din care se face făina. MIHAI EMINESCU

LUCEAFĂR

Eminescu

are

dreptate

Nu

credeam

să-nvăț

Românește

a

muri

vreodată

Costel Zăgan, revista EMINESCIANA, No.2/28 - 2023 

EMINESCU FĂRĂ REST

 Copii eram noi amândoi

Dumnezeu și cu mine

să-mpartă lumea azi la doi

nici Lui nu-i mai convine

Costel Zăgan, revista EMINESCIANA, No.2/28  - 2023

TEIUL GONFLABIL

O să vă trezesc cu versul

pe pământ eu nu încap

și mă joc de-a Eminescu

cu tăcerile din cap

Pe pământ eu nu încap

și-s rănit de poezie

de toate se-alege praf

tăceri mai rămân o mie

Sunt rănit de poezie

și mă joc de-a Eminescu

cât oi fi fir-ar să fie

o să vă trezesc cu versul

Pe pământ eu nu încap

numai cu teiul sub cap

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

 „În cultura lumii, locuim eminescian”, spune profesorul de limba română Costel Zăgan, iar poetul Mihai Robea ne atenționează că „vom exista atâta timp cât îl vom apăra pe Eminescu”, subliniind esențial necesitatea raportării noastre identitare și la dimensiunea Eminescu. În această dimensiune este cuprinsă și relația marelui poet cu Ortodoxia, cu Biserica, contestându-i-se nejust sau, dimpotrivă, exagerându-i-se deseori legătura, preocuparea pentru religie, pentru credința ortodoxă. Dincolo de toate aceste opinii, până la urmă firești când discutăm de un geniu, strălucește imperial adevărul: Eminescu și familia lui au trăit credința ortodoxă.

FRECVENȚĂ EMINESCIANĂ

Și noaptea și zi de zi

m-apropii de Eminescu

învăț arta de-a muri

domnilor cu tot firescul

M-apropii de Eminescu

m-apropii de poezie

restul e tăcere restul

nu-i fir-ar să fie

M-apropii de poezie

învăț arta de-a muri

altfel viața e pustie

și noaptea și zi de zi

M-apropii de Eminescu

sabotându-mi nefirescul

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

CU DRAGOSTE DESPRE EMINESCU ȘI COPII

Oameni buni profesorii nu-s nici dușmanii 

nici bonele copiilor profesorii sunt frații

mai mari sau mai mici nu are nicio relevanță

menirea lor

e să vă conduc odraslele

în

viitor

bineînțeles că există și hopuri

și

goluri de aer

sau

de

cunoștințe și deprinderi

însă

în afara morții

nimic nu-i irevocabil

așa că nu mai fiți triști

și

nu mai priviți cu mânie sau milă

în urma dascălilor

religia lor a fost și va fi învățătura

dar numai Eminescu

ne vorbește

cu luceferi și doine

gratuit

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

POETUL NAȚIONAL

 Poetul național;

Prooroc bătut cu pietre

De poporul său-

Bea și el vinul cetății

Când politicienilor le merge bine;

Se umflă de fiere pe cruce

Când se-ncurcă firele diplomatice...

E vorba că poetul poate-nnebuni

Din generație-n generație:

Surpându-se,

Îi crește părul pletelor

Din ce în ce mai albe,

Ca o mantie, ca o trenă;

Și altceva decât aceste plete lungi-

De parcă-ar fi un astronom

Cu fața dublă cu capul răsucit,

Zeu însuși, altceva nu mai are.

Trece prin lume un nebun;

Cu ochii cei obișnuiți

Trage viața la răspundere;

Și are-o față-ntoarsă-n urmă-

Icoana lui de vraci bolnav

E o dovadă că așteaptă steaua

Națiunii.

Citește cu ochiul lui din ceafă,

Cel ploios și-nchis, pe care s-a răcit

Lacrima, peste sâmburul de foc

Din ere zoologice.

Acel ghem de nervi și de celule

Inteligente și de sine-

Colonie de oglinzi forfotitoare,

Roi de-un fel de microorganisme

Care simt, cunosc și-anunță

Lumea ce se bănuiește numai

La distanța dintre stele.

Ochiul metabolic și atavic,

Ce se uită înapoi,

Ochiul din ceafă-

De aceea au poeții plete;

Cântăreții arși pe chitară

Bătând poliția c-o floare albă,

Tot de-aceea au plete-

S-acopere văzul din ceafă.

Poetul este ochiul însuși, ancestral,

Cețosul, răcitul, animalicul

Ochi din ceafă, al națiunii:

Ce vede el nu-i o părere,

El prevede-adică zărește

Cu mii de ani înainte

Și plânge viitorul

Dinspre trecut.

Poetul național-ochiul

Atavic al poporului.

ION GHEORGHE, ELEGII POLITICE, 1980