marți, 25 februarie 2020

ÎN ZADAR ÎN COLBUL ȘCOLII: EMINESCU

În zadar în colbul școlii,
Prin autori mâncați de molii,
Cauți urma frumuseții
Și îndemnurile vieții,
Și pe foile lor unse
Cauți taine nepătrunse
Și cu slovele lor strâmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveți
Ca viața s-aibă preț -
Ci trăiește, chinuiește
Și de toate pătimește
Ș-ai s-auzi cum iarba crește.

Erezia plutonului de execuţie de Costel Zăgan

Erezia plutonului de execuţie de Costel Zăgan: Dragă Kitty dragostea pe vreme de război/nu-i o utopie Războiul este din păcate cea/mai mare utopie pusă la cale de om vreoda/tă O utopie ucigaşă o utopie care se hrăneşte/cu viaţa şi moartea oamenilor Şi nu contea/ză vârsta sexul rasa sau naţia C...

DEBUTUL EMINESCIAN


La 25 februarie 1866 Mihai Eminescu debuta literar
în revista "Familia" din Oradea cu poezia
DE-AŞ AVEA
(Mihai Eminescu)
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

luni, 17 februarie 2020

DESPRE CINE ÎNFLOREȘTE TEIUL

Despre cine înfloreşte teiul
Costel Zăgan

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Şi-n
primul
rând
şi-n
fiecare
seară

Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeaşi

Regulă
de
aur

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineaţă

Când
poeţii
se
retrag
spre
cer

Cu
tot
cu
poeme

Şi
iubite
în
braţă

Poeme infracţionale (15 iunie 1995)

DOINA LUI EMINESCU (variantă)

D O I N A
de Mihai Eminescu
-variantã-

De la Nistru pân'la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta singurãtate;
Din Hotin si pân'la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare
De la Mare la Hotin
Calea noastrã ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacã
Sãracã tarã, saracã!

Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste 'nvatã pruncii
Si sub mânã de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român sãracu
Cã'ndãrãt tot dã ca racul
Fãrã tihnã-i masa lui
Si-i strãin în tara lui.

Din Brasov pân'la Abrud
Vai ce vãd si ce aud
Stãpânind ungurul crud
Iar din Olt pânã la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra strãinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sãrace, român, sãrace!

De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseazã pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboarã paserile toate
De neagra singurãtate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacã
Si izvoarele îi seacã
Sãracã, tarã, sãracã!

Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vazã zi cu anii
Si sã-i scoatã ochii corbii
Sã rãmâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prãpãdi-l-ar focul jalei
Sã-l arzã, sã-l dogoreascã
Neamul sã i-l prãpãdeascã,
Iar cine mi-a fost misel
Seca-i-ar inima 'n el,
Cum dusmanii mi te seacã
Sãracã, tarã, sãracã!

Stefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta,
Lasã Arhimandritului
Toata grija schitului
Iara grija gropilor
Dã-o-n seama popilor
La metanii sã tot batã,
Ziua toatã, noaptea toatã,
Sã se-ndure Dumnezeu
Ca sã-ti mântui neamul tãu...
Tu te-naltã din mormânt
Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Sã se mire neamurile;
De-i suna din corn o datã
Ai s-aduni Moldova toatã
De-i suna de douã ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oarã
Toti dusmanii or sã piarã
Dati în seama ciorilor
Si-a spânzurãtorilor.

Stefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta
Cã te-asteaptã litvele
Sã le zboare tigvele
Sã le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Cãpãtâni de grecotei
Grecoteii si strãinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradã, cum te seacã
Sãracã, tarã, sãracã!

miercuri, 12 februarie 2020

CRONICA APOCRIFĂ A LUI NENEA IANCU

Fost-au Mihai Eminescu
poet nu omul de statu
dar îmi pare nefirescu
regii să nu-i facă patul

Poet nu omul de statu
o prea fragede ramuri
femeia crede bărbatul
dacă-i flutură flamuri

O prea fragede ramuri
zău îmi pare nefirescu
zăpezile de la geamuri
fost-au Mihai Eminescu

Poet nu omul de statu
întoarse pe dos tot satul

Costel Zăgan, CEZEISME, Editura AXA, 2008

duminică, 9 februarie 2020

FIIND EMINESCU


Fiind poet tăceri cureieram
şi mă opream ades lângă cuvânt
şi tâmpla mi-o apropiam
la blânda batere de vânt
 
Şi mă opream ades lângă cuvânt
ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
de-şi risipea mireasma teiul sfânt
părea că totuşi nu trăiesc degeaba
 
Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
eu tâmpla mi-o apropiam
lumina lunii o căram cu roaba
fiind poet tăceri cutreieram
 
Şi mă opream ades lângă cuvânt
iluminat de teiul vechi şi sfânt
 
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

HIPER-PREFAȚĂ-CEZEISME (COSTEL ZĂGAN), 2008

 *** Literatura contemporană are și astăzi rapsozii ei, numai că imaginile fundamentale nu aparțin doar vorbelor spuse, ci se recompun cu vo...