ULTIMA POEZIE A LUI EMINESCU

 Ultima poezie a lui MIHAI EMINESCU

Se spune că poezia ar fi fost găsită în buzunarul halatului cu care era îmbrăcat atunci când şi-a dat sfârşitul în urma loviturii primite, pe la spate, în cap, după urechea dreaptă,din partea unui nebun care era internat în acelaşi spital.

STELELE-N CER

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Pâna ce pier.

După un semn

Clătind catargele

Tremură largele

Vase de lemn;

Niste cetăti

Plutind pe mările

Si miscătoarele

Pustietăti.

Stol de cocori

Apucă-ntinsele

Si necuprinsele

Drumuri de nori.

Zboară ce pot

Si-a lor intrecere

Vecinica trecere:

Asta e tot…

Floare de crâng:

Astfel vietile

Și tinerețile

Trec si se sting.

Orice noroc

Și-ntinde-aripile,

Gonit de clipele

Stării de loc.

Pâna nu mor

Pleaca-te, îngere,

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?