VIRTUTEA

 Virtutea e ușoară, când ai ce-ți trebuiește.

MIHAI EMINESCU

 Valoarea întregii activități omenești nu atârnă de la ceea ce face omul, ci de la cum o face.

MIHAI EMINESCU

DOINA - VARIANTĂ EMINESCIANĂ

 D O I N A

de Mihai Eminescu

-variantã-

De la Nistru pân'la Tisa

Tot românul plânsu-mi-s-a

Cã nu mai poate strãbate

De-atâta singurãtate;

Din Hotin si pân'la Mare

Vin Muscalii de-a cãlare

De la Mare la Hotin

Calea noastrã ne-o atin

Si Muscalii si Calmucii

Si nici Nistrul nu-i înneacã

Sãracã tarã, saracã!

Din Boian la Cornu Luncii

Jidoveste 'nvatã pruncii

Si sub mânã de jidan

Sunt românii lui Stefan.

Vai de biet român sãracu

Cã'ndãrãt tot dã ca racul

Fãrã tihnã-i masa lui

Si-i strãin în tara lui.

Din Brasov pân'la Abrud

Vai ce vãd si ce aud

Stãpânind ungurul crud

Iar din Olt pânã la Cris

Nu mai este luminis

De greul suspinelor

De umbra strãinilor,

De nu mai stii ce te-ai face

Sãrace, român, sãrace!

De la Turnu 'n Dorohoi

Curg dusmanii în puhoi

Si s-aseazã pe la noi;

Si cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier

Zboarã paserile toate

De neagra singurãtate

Numai umbra spinului

La usa crestinului

Codrul geme si se pleacã

Si izvoarele îi seacã

Sãracã, tarã, sãracã!

Cine ne-a adus jidanii

Nu mai vazã zi cu anii

Si sã-i scoatã ochii corbii

Sã rãmâie-n drum ca orbii

Cine ne-a adus pe greci

N-ar mai putrezi în veci

Cine ne-au adus Muscalii

Prãpãdi-l-ar focul jalei

Sã-l arzã, sã-l dogoreascã

Neamul sã i-l prãpãdeascã,

Iar cine mi-a fost misel

Seca-i-ar inima 'n el,

Cum dusmanii mi te seacã

Sãracã, tarã, sãracã!

Stefane, Mãria Ta,

Lasã Putna, nu mai sta,

Lasã Arhimandritului

Toata grija schitului

Iara grija gropilor

Dã-o-n seama popilor

La metanii sã tot batã,

Ziua toatã, noaptea toatã,

Sã se-ndure Dumnezeu

Ca sã-ti mântui neamul tãu...

Tu te-naltã din mormânt

Sã te-aud din corn sunând

Si Moldova adunând

Adunându-ti flamurile

Sã se mire neamurile;

De-i suna din corn o datã

Ai s-aduni Moldova toatã

De-i suna de douã ori

Vin si codrii-n ajutor;

De-i suna a treia oarã

Toti dusmanii or sã piarã

Dati în seama ciorilor

Si-a spânzurãtorilor.

Stefane, Mãria Ta,

Lasã Putna, nu mai sta

Cã te-asteaptã litvele

Sã le zboare tigvele

Sã le spui motivele

Pe câti pari, pe câti fustei

Cãpãtâni de grecotei

Grecoteii si strãinii

Mânca-le-ar inima câinii

Mânca-le-ar tara pustia

Si neamul nemernicia

Cum te pradã, cum te seacã

Sãracã, tarã, sãracã!

ULTIMA POEZIE A LUI EMINESCU

 Ultima poezie a lui MIHAI EMINESCU

Se spune că poezia ar fi fost găsită în buzunarul halatului cu care era îmbrăcat atunci când şi-a dat sfârşitul în urma loviturii primite, pe la spate, în cap, după urechea dreaptă,din partea unui nebun care era internat în acelaşi spital.

STELELE-N CER

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Pâna ce pier.

După un semn

Clătind catargele

Tremură largele

Vase de lemn;

Niste cetăti

Plutind pe mările

Si miscătoarele

Pustietăti.

Stol de cocori

Apucă-ntinsele

Si necuprinsele

Drumuri de nori.

Zboară ce pot

Si-a lor intrecere

Vecinica trecere:

Asta e tot…

Floare de crâng:

Astfel vietile

Și tinerețile

Trec si se sting.

Orice noroc

Și-ntinde-aripile,

Gonit de clipele

Stării de loc.

Pâna nu mor

Pleaca-te, îngere,

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

O ZI CÂT O POEZIE

Doamne ninge eminescian

din cuvinte şi din amintire
ninge cum n-a nins de-un an
peste viaţa noastră cu iubire  

Din cuvinte şi din amintire
Eminescu se-ntrupează iar
o năravul nostru din nefire
îl aruncă unii ca pe-un zar  

Eminescu se-ntrupează iar
ninge cum n-a nins de-un an
îngerii dau stelele cu var
ninge Doamne eminescian 

Ning cuvinte vai şi ning tăceri
din posteritate până ieri  

Costel Zăgan

 , 

Cezeisme II

  

6Tu, Serafic Monica, Claudia Stejar şi alţi 3

3 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie

0 comentarii

Activ

Scrie un comentariu...